- *Bunatatea este limbajul pe care surdul il poate auzi si orbul il poate vedea...(M.Twain)
- *Bunatatea este lantul de aur cu care societatea este legata...(Goethe)
- *Bunatatea este o virtute care infrumuseteaza caracterul unui credincios si prin care se deosebeste intelepciune si superioritatea lui..(P.Bochiat)
- *Bunatatea este atitudinea omului in suferinta...(T.Arghezi
- *Bunatatea infrumuseteaza viata,impacand toate neintelegerile,ea limpezeste ceea ce este incurcat, usureaza ceea ce este greu,inveseleste ceea ce este trist..
- Este drept si bine sa stim ca atunci cand vorbim despre bunatate si de toate cele spirituale, acestea apartin unui asa numit "cu totul alceva",unui domeniu radical diferit profanulu,care scapa conceptualizarii noastre dar care ne-a fost destainuit prin Revelatie..astfel in Biblie aflam ca:" Dumnezeu este...plin de bunatate".(Psalmul 145:8)El fiind sursa bunatatii,izvorul ei,iar ideea plinatatii ne trimite ne trimite la absolutizare,si astfel spunem ca in Dumnezeu se bunatatea absoluta.
- Bunatatea sufleteasca nu-i o virtute subtila si rafinata ,un atribut de baza al fiintei omenestisi totodaat un atribut al culturii.Bunatatea este alt nume al definitiei date de Aristotel omului:fiinta sociala. Fara bunatate nu putem convietui decat in conditii de groaza si justificand amrnica afirmatie a lui Sarte :ceilalti iata iadul! Stim ca de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pamintului si de-am fi capabili sa clasificam conform cu clasificarea zecimala toate volumele tiparite in toate limbile pamintului,de la Gutenberg si pina astazi si de am fi toba de carte si de eruditie,si de am cunoaste intrebuintarea tuturor termenilor specifici tuturor stiintelor si tehnicilor ,tot nu ne putem numi oameni culti daca sintem niste pizmareti,niste badarani si niste rai la suflet.
- Bunătatea, care după părerea mea este cuprinsă în dragoste, surprinde caracterul pacifist al dragostei, alături de blândeţe, răbdare, iertare, milă, pace, înrudite toate printr-o afinitate internă, iar dreptatea şi mânia, surprind caracterul punitiv al dragostei. Dacă scriptura spune că ,,Dumnezeu este dragoste”, dragoste în sensul descris mai sus, şi dacă ne amintim că în Dumnezeu nu este antagonism, atunci trebuie să acceptăm, deşi ne este greu, că nu există contradicţie între bunătate şi pedepsirea onestă a răului, pentru că ,,Domnul este bun şi drept”, ne spune (Psalmul 25.8), iar acestea două se găsesc într-o perfectă armonie în natura divină încât ni se spune că ,,dreptatea şi pacea se sărută” (Psal 85.10b). Locul în care dreptatea şi bunătatea lui Dumnezeu se văd împreună cel mai bine este la cruce. Pentru ca cerinţele dreptăţii să fie indeplinte, Cel care e garantul dreptăţii a suferit în El satisfacerea dreptăţii din bunătate.
- Un aspect mai practic al bunătăţii iese în evidenţă dacă o privim în sensul actelor filantropice. De foarte multe ori Scriptura ne cheamă la astfel de acţiuni. Aici dovedesc bunătate renunţând la ce este al meu pe drept – bani, bunuri, timp – dăruind celor care au nevoie. Dar ce este al nostru? Nimic. Totul este a lui Dumnezeu, şi El îmi pune la dispoziţie resursele Lui ca să pot fi bun, şi ne mai spune că făcân uz de ce este al Lui Îl împrumutăm: “Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul” (Prov 19.17a). La aceasta se referă Domnul Isus atunci când spune: “Faceţi-vă preieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte” (Luca 16.9).
Dacă Domnul nostru e plin de bunătate, pentru că suntem de copiii Lui, se cade să ne lăsăm molipsiţi de El, cum se exprima C.S. Lewis, şi să fim şi noi buni. Doamne ajută.
